PAGINA INIZIALE
................................
  ARTICOLI E SAGGI
................................
  POLEMICHE
................................
  INTERVISTE
................................
  RECENSIONI
................................
  BIBLIOGRAFIA
................................
  [ admin ]
Ananda K. Coomaraswamy si unitatea Eurasiei

"Ca īn Europa... la fel īn Asia..."
(A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido, Milano 1987, p. 117-118)


"Graţie diviziunilor morbide pe care nebunia naţionalistă le-a introdus, şi īncă le introduce, īntre naţiunile Europei; graţie politicienilor cu vederea mioapă şi cu māinile prea iuţi care, cu ajutorul acestei nebunii, sunt actualmente la putere şi nu bănuiesc pānă la ce punt politica de īnvrăjbire promovată de ei este o politică de intermezzo; graţie tuturor acestora şi atātor altor lucruri care astăzi nu pot fi spuse, nu se recunosc, se deformează īn mod mincinos şi arbitrar toate semnele de netăgăduit că Europa vrea să devină una".
Īn 1918, cānd de acum este posibil să se facă bilanţul dezastruos al unui război intestin care ulterior a fracţionat Europa şi a deschis-o amestecului puterii imperialiste de dincolo de ocean, Ananda Kentish Coomaraswamy (1877-1947) repropune atenţiei cititorilor săi francezi aceste reflecţii inactuale ale lui Friedrich Nietzsche, "poetul, sociologul şi, mai ales, misticul (...) liniei directe a misticilor europeni" (1) care a "ştiut să īnţeleagă unitatea fundamentală a Europei" (2). Dar sensul cel mai īnalt al operei lui Nietzsche, după Coomaraswamy, nu poate fi apreciat deplin dacă nu ne referim la noţiunile care depăşesc graniţele Europei: "mirabila sa doctrină a Supraomului – scrie el – prezintă o mare asemănare cu conceptul chinez al Omului Superior şi cu Mahā Purusha, Bodhisattva şi Jīvan mukta din India" (3). De altfel, dacă există o idee fundamentală care circulă īn această carte din 1918, aceasta este chiar aceea care este exprimată īn termenii următori: "Viaţa interioară a Asiei şi a Europei este identică" (4). Dar unde trebuie căutată această esenţială identitate eurasiatică? Scriitorul anglo-indian ne trimite la izvoarele spirituale ale Eurasiei: la Upanişade, la Lao-tze, la "profeţii asiatici" (5), la Platon, la Rumi, la Jakob Boehme, la Ruysbroek, la īnsuşi Nietzsche.
Instrumentele potrivite pentru a dobāndi o cunoaştere aprofundată a culturilor asiatice şi europene nu-i lipseau īn mod sigur lui Coomaraswamy, care nu era prea departe de acel model de "om cult" pe care el īnsuşi l-a prezentat astfel: "Va veni timpul cānd un individ, pentru a se considera 'cult', va trebui să cunoască araba, sanscrita sau chineza (...) Avem nevoie de cercetători (īn amvoane ca şi īn sălile de clasă şi la radio) pentru care nu numai latina sau greaca, ci şi araba şi persana, sanscrita sau tamila, chineza sau tibetana să fie, de asemenea, limbi vii īn care să ştie să dea o formulare unor principii valabile pentru viaţa tuturor oamenilor" (6). Īntr-adevăr, graţie unui prodigios poliglotism, Coomaraswamy era īn măsură să citească atāt textele Orientului hindus, budist şi islamic cāt şi pe acelea ale Europei antice şi medievale (a tradus din islandeză cea mai veche versiune a Eddei).
Dincolo de competenţele lingvistice, exegeza operelor de artă a fost exerciţiul continuu care l-a făcut să constate convergenţa fundamentală dintre arta asiatică şi arta europeană; aceasta īnsă numai atunci cānd se face abstracţie de acea manifestaţie de decadenţă care este arta modernă, care "nu are alte scopuri dincolo de ea īnsăşi" (7), īn timp ce "Evul Mediu şi Orientul afirmau că 'frumuseţea priveşte cunoaşterea', că 'obişnuinta operativă este o virtute intelectuală' şi că opera de artă este cu atāt mai puţin o operă de artă cu cāt mai mult nedefinit are in sine" (8).
Citările conţinute īn acest fragment de Coomaraswamy provin din Sfāntul Toma, care īntr-o Notă asupra filosofiei artei persane este chemat īmpreună cu Buddha să depună mărturie despre concepţia tradiţională a artei (9) şi să ne furnizeze proba că "principiile artei medievale şi ale celei orientale sunt aceleaşi" (10). Dar nu numai simultana trimitere la Sfāntul Toma şi la Buddha reprezintă consonanţa Evului Mediu european cu Orientul: īn opera lui Coomaraswamy, convergenţele doctrinale dintre Europa şi Asia sunt īn continuu evidenţiate, aşa īncāt nu va fi dificil să prezentăm īn continuare un eşantion scurt şi dezordonat, dar reprezentativ.
Comentānd "marele cuvānt" al Upanişadelor (tat twam asi), Coomaraswamy stabileşte prin atman (esenţa spirituală indivisibilă) o serie de sinonimii referitoare la marile culturi ale Eurasiei: de la cea latină (Sanctus Spiritus) şi greacă (pneuma) la cea arabă (ruh), la cea egipteană (Amon), la cea chineză (ch'i) (11).
Vorbind despre concepţia indiană a manifestării şi a activităţii divine ca "joc" (līlā), el identifică o idee similară īn Meister Eckhart şi īn Boehme şi descoperă că aceasta nu-i este străină nici lui Platon (12).
Convergenţa dintre Platon şi India revine īn articolul Nirukta = Hermeneia, care afirmă īncă din titlu unitatea ştiinţei tradiţionale a limbajului şi ne arată cum criteriile interpretative indicate īn Kratylos platonic nu sunt diferite de acelea de care se foloseşte Yāska īn cel mai vechi comentariu la Rig-Vźda ajuns pānă la noi (13).
Cu India converge şi Aristotel: Majjhima Nikāya combină "teoria ştiinţifică a originii vieţii cu cea metafizică" (14) īn mod substanţial analog cu doctrina filozofului din Stagira.
Un alt text budist, Dhammapada Atthahakathā, conţine o "surprinzătoare paralelă" (15) cu descrierea icoanei lui Cristos făcută de Nicolae Cusanus.
Alte paralele īntre cultura indiană şi cultura europeană īl implică pe Dante, care, din punct de vedere hindus, īi contestă lui Meister Eckhart titlul de "cel mai mare dintre toţi europenii" (16). La fel ca Aśvaghosa, Dante a compus un poem pentru a-i conduce pe cititorii săi la starea de beatitudine (17); afirmă că adevărurile inaccesibile gāndirii discursive pot fi făcute inteligibile "numai negānd īn acestea tot ce este pozitiv" (18), folosindu-se astfel de aceeaşi metodă apofatică a lui Shankara şi a lui Buddha, bazată, la rāndul său, pe faimosul neti neti (“nu aşa, nu aşa”) din Upanişade; descrie īn Purgatoriu (cānturile XXII-XXV) doi Copaci Răsturnaţi nu prea diferiţi de nyagrodha despre care vorbeşte literatura vedică (19).
Şi pentru doctrina indiană referitoare la Poarta Soarelui şi la trecerea prin ea, Coomaraswamy găseşte o īntreagă serie de analogii: īn jadurile chinezeşti, īn şamanismul siberian şi lapon, īn Mathnavī de Rūmī (20). Īn ce-l priveşte pe ultimul, Coomaraswamy īl consideră "egalul lui Eckhart īn Islam" (21).
La fel de amplă este prezenţa simbolismului firului: nu numai īn Europa, unde se găseşte deja īn Homer (Iliada, VIII, 18 şi urm.) şi īn Platon (Teetet, 153), dar "şi īn contexte islamice, hinduse şi chineze" (22).
Īn epopea mesopotamiană a lui Ghilgameş şi mai ales īn aceea a lui Alexandru, larg răspāndită de traducerile latine ale lui Pseudocallisthenes, de Romans d'Alexandre din Evul Mediu francez, de versiunile siriene şi de Iskandar Nāmeh de Nizāmī, Coomaraswamy găseşte o serie de teme atestate īntre Persia şi Europa occidentală, unele dintre acestea fiind prezente atāt īn Scrierile hinduse cāt şi īn Coran. Īn particular, atenţia sa este atrasă de "sfāntul şi profetul cunoscut sub numele de Khwājā Khizr (Khadir), Pīr Badar şi Rājā Kidār (īn arabă Seyidnā El-Khidr) (...) obiect al unui cult popular şi azi praticat atāt de musulmani cāt şi de hinduşi" (23) şi legat de o strānsă afinitate spirituală de profetul Idrīs (Coranul XIX, 57-58 şi XXI, 85), eroul solar şi nemuritor identificabil, la rāndul său, cu Enoc biblic şi cu Hermes grec. Prin apropieri ulterioare, Coomaraswamy ne arată asemănarea lui Khwājā Khadir cu alte figuri aparţinānd unor tradiţii religioase diferite: de la cea sumeriană (Ea şi Enki), la cea vedică şi avestică (Gandharva, Kāmadźva), la cea greacă (zeul marin Glaucos), la cea creştină (Sfāntul Gheorghe, fluviul Iordan personificat īn Baptisterul din Ravenna) etc. (24).
Īn articolele despre Sir Gawain (Sir Gawain and the Green Knight) şi despre Femeia Urātă (On the Loathly Bride), Coomaraswamy leagă temele literaturii arturiene de legendele celtice şi de religia vedică: "īn mitologia şi īn ritualul hindus se regăsesc, īntr-o varietate indefinită, temele caracteristice conţinute īn istoriile şi īn povestirile occidentale despre Cavalerul Verde şi despre Căutarea Graalului" (25). Īntr-adevăr, decapitarea Cavalerului Verde aminteşte episoade analoage din tradiţia hindusă, īn care cei care īşi pierd capul sunt titanul Namuci, Prajāpati sau Dadhyańc Atharvana; dar la aceeaşi temă trimit şi Gorgona din mitologia greacă şi T'ao-T'ieh din cultura chineză. Īn ce o priveşte pe Femeia Urātă care se transformă īn Mireasa Perfectă, este vorba de o temă pe care Coomaraswamy o urmăreşte din Irlanda pānă īn India: "că izvoarele sunt greceşti, celtice sau indiene, 'mireasa urātă' o reprezintă īn mod egal pe Mama Pămānt şi personifică Suveranitatea pe care eroul trebuie să o cucerească, īn ciuda repulsiei sale" (26).
Trimiterea continuă la strānsa rudenie spirituală care leagă culturile tradiţionale ale Continentului şi lupta īmpotriva provincialismului eurocentric nu putea să nu atragă anatemele Inchiziţiei neoiluministe. Umberto Eco, declarāndu-se "gelos" de distanţa Occidentului de Asia şi susţinānd necesitatea de a o menţine, l-a acuzat pe Coomaraswamy că nu recunoaşte, "īntr-un culpabil pacifism metodologic, diferenţa dintre două lumi şi două sisteme mentale" (27). Această acuzaţie a fost relansată de un alt apărător al ortodoxiei progresiste, conform căruia Coomaraswamy, profitānd de "fructul (...) otrăvit" (28) al īntālnirii cu René Guénon (sic) şi adoptānd "instrumentele tradiţionalismului antimodern, (...) şi-a pierdut forţa cānd a pretins să unifice īn interpretările sale opere de artă şi tradiţii culturale foarte īndepărtate īn timp şi īn spaţiu, orientale şi occidentale totodată" (29).
"Cāinii latră, caravana trece", spune un proverb atestat atāt īn Orientul Apropiat cāt şi īn Europa danubiană. Cu imensa sa producţie ştiinţifică, īn care s-a tradus o lungă şi intensă activitate de istoric şi critic de artă, Coomaraswamy a ridicat un adevărat monument unităţii spirituale eurasiatice.


1. A. Coomaraswamy, La danse de Śiva. Quatorze essais sur l'Inde, Prefaţă de Romain Rolland, Editions d'aujourd'hui, Plan-de-la-Tour 1984 (retipărire a ediţiei Rieder, Paris 1922), p. 211.
2. A. Coomaraswamy, La danse de Śiva, cit., p. 215-216.
3. A. Coomaraswamy, La danse de Śiva, cit., p. 212.
4. A. Coomaraswamy, La danse de Śiva, cit., p. 207.
5. A. Coomaraswamy, La danse de Śiva, cit., p. 207.
6. Sapienza orientale e cultura occidentale, Rusconi, Milano 1975, p. 70 e 102.
7. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, Adelphi, Milano 1987, p. 45.
8. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 46.
9. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 212.
10. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 45.
11. A. K. Coomaraswamy, The Vedanta and Western Tradition, "The American Scholar", VIII (1939), p. 231.
12. A. K. Coomaraswamy, Lila, "Etudes Traditionnelles", 447, ianuarie-februarie-martie 1975, p. 13.
13. A. K. Coomaraswamy, Nirukta = Hermeneia, "Rivista di Studi Tradizionali", 10, ianuarie-martie 1964, p. 18-30.
14. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 256.
15. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 184.
16. A. K. Coomaraswamy, The Vedanta and Western Tradition, cit., p. 226.
17. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 217.
18. A. K. Coomaraswamy, The Vedanta and Western Tradition, cit., p. 223.
19. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 323-353.
20. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 443-495.
21. A. K. Coomaraswamy, The Vedanta and Western Tradition, cit., p. 245.
22. A. K. Coomaraswamy, Il grande brivido. Saggi di simbolica e arte, cit., p. 278.
23. A. K. Coomaraswamy, Khwājā Khadir e la fontana della vita, "Rivista di Studi Tradizionali", 20-21, iulie-decembrie 1966, p. 133.
24. A. K. Coomaraswamy, Khwājā Khadir e la fontana della vita, cit., p. 145-147.
25. A. K. Coomaraswamy, La doctrine du sacrifice, Dervy Livres, Paris 1978, p. 130.
26. G. Leconte, Introduction, īn: A. K. Coomaraswamy, La doctrine du sacrifice, cit., p. 12.
27. U. Eco, Estetica indiana ed estetica occidentale, īn La definizione dell'arte, Bompiani, Milano 1958, p. 76.
28. M. Restelli, Sotto il segno della reazione. Usi faziosi dell'antica tradizione indiana, "Il Manifesto", 14 ianuarie 1988.
29. M. Restelli, ibidem.

Inserita il 19/02/2011 alle 17:51:11      Versione stampabile della notizia      Invia la notizia ad un amico